Sosirea (The arrival)

M-am născut în Timișoara, tocmai în ziua când iese ursul din bârlog să vadă starea vremii (cu Romica Jurca, pt. că Busu era încâ mic copil pe-atunci). Metoda e simplă, verifică dacă își poate vedea coada. Și în loc de coadă m-a văzut ursul pe mie și atât de tare s-a speriat că a intrat înapoi în bârlog și n-a mai ieșit. 

2 Februarie 1977
1980

Șoim al patriei

După cum era obiceiul, am fost nevoit să urmez și grădinița (dacă era după mine, aș fi dat admitere la facultate, dar nu se putea, pentru că nu eram încă UTeCist). Așa că m-am resemnat și am mers cuminte la grădiniță. Ah, nu la una ci la două, pentru că mă plictiseam. Aici am învățat pentru prima oară să mănânc furnici, pământ și cărămidă pisată. Wow, ce senzatii, ce arome!

Tot la grădiniță mi-am rafinat și abilitățile de a demonta mașinuțele grădiniței. Le demontam, le făceam un ITP și le montam la loc.

Evident, n-am scpăpat de certificarea de Șoim al Patriei, fără de care celelalte certificări viitoare ar fi fost imposibil de obținut.

Școala primară

Și iată că a sosit și ziua cea mare, ziua cu care ma tot amenințau diverși indivizi din satul meu: lasă că o să vezi tu cum o să fie când o sa mergi la școală! Și am văzut cum e: copii mulți (tot ăia de la grădiniță că alții nu erau), dar cuidat era faptul că unii plângeau, deși la grădiniță erau cuminți... să-și fi amintit, oare, de vorbele de duh de mai sus? Am avut privilegiul de a o avea ca învățătoare pe Domnișoara Gașpar Rozalia, un pedagog cu mult tact și răbdare. Deh, în viață mai trebuie să ai și noroc! 

Tot noroc cred că am avut atunci când m-au uns pionier. Vai, ce onoare! am jelit de fericire 2 săptămâni! Auzi, eu pionier? Dar ce e aia, maică, pionier? Cu ce se mănâncă specia asta și ce atribuții are. Nu-i nimic, e încă o etapă din lungul drum al evoluției mele spirituale.

1983-1987
1984

Micul Mozzart

La scurt timp după începera anului școlar, părinții mi-au arvunit un profesor de muzică particular. Wow, și am început să cânt la pian! În sfârșit! Dar bucuria a fost de scurtă durată, pentru că...

Primul aparat fotografic

Primul aparat fotografic l-am primit de la un unchi de-al meu. Era un IOR pe film lat (120) formatul 6x4.5 cu care am reusit să expun primul film. Încă de mic eram pasionat de imortalizarea fenomenelor naturii, din păcate în acele vremuri destul de dubioase, filmele foto se găseau destul de greu, nu mai vorbim de pretul întregului proces (de la film la imagine transpusă pe hârtie fotografică).

1984
1985

Micul acordionist

... micul Mozzart se transformâ în micul acordionist. Asta după un an de pian. Îmi plăcea mai mult acordeonul, dar nu eram chiar așa de pasionat, deși profesorul de muzică mă încuraja spunându-mi că am talent și că ar trebui să studiez mai mult. Aș fi studiat, nu zic nu, vedeți voi, nu prea aveam timp... 

Micul fotograf lovește din nou!

Micul fotograf primește de la un alt unchi de-al lui un aparat fotografic Smena 8 care folosea film 135 mai ușor de procurat (termen folosit frecvent pe vremea răposatului și care descrie capacitatea unei terțe persoane de a obține un produs care nu este scos în mod explicit la vânzare (deși el există în magazin), utilizând fie bani, fie altceva la schimb).

1987
1987-1991

Gimnaziul

Nimic deosebit, cu excepția faptului că m-au avansat la gradul de comandant de unitate (nu de alta, dar aveam deja la colecție briz-briz-urile roșii și galbene, acum mi le-au înmânat într-un mod ceremonios și pe cele albastre, ultimele din seria tricoloră). 

A, și tot în perioada asta m-a prins și revoluția din 1989, care a adus cu ea la pachet și anularea întregii colecții de briz-briz-uri tricolore. Nu-i bai, ca am scăpat de-o grijă... de grija de a învăța pentru materia numită Constituție...

Tânărul Dughir ajunge să ia contact cu profesorul său de matematică (un neamț mânî de fier și la propriu și la figurat), omul care i-a insuflat tânîrului părerea că degeaba ști matematică, dacă tot nu-ți folosește la nimic.

Liceul

După absolvirea a două examene dure, unul la Matematică (ceea ce era de înțeles) și unul la Limba și Literatura Română (al cărui înțeles l-am dibuit abia acum), iată-mă elev al celebrului Liceu de Informatică Grigore Moisil din Timișoara. Asta după ce cochetasem cu Liceul Ion Vidu, secția de muzică...

Pot spune că aici s-a născut viitoarea mea carieră didactică. Am avut de învățat de la fiecare profesor căte ceva, de la unii de bune, de la alții de rele... per ansamblu a fost o experiență echilibrată. 

1991-1995
1992

Primii bani obținuți din fotografie

A venit vremea să mai și scot bani din pasiunea cea grea a fotografiei. Aveam deja la activ câteva sute de filme (rusești, CBEMA, pentru că erau mai ieftine, petru un AzoMureș sau ORWO îți vindeai un rinichi) așa că m-am considerat pregătit pentru a trece la următorul nivel: fotografiile pe bani. 

Pot spune că acesta este momentul zero al carierei mele de fotograf.

Facultatea

Mulți colegi erau convinși că mă voi îndrepta spre Facultatea de Calculatoare (pentru simplul fapt că majoritatea celor care terminau Liceul de Informatică se îndreptau într-acolo, dar eu am ales (pentru că sufletul nu mă lăsa să aleg altfel) să urmez Facultatea de Electronică și Telecomunicații din Timișoara. Din anul 4 am urmat specializarea de Instrumentație de Măsură și Cercetare.

Am absolvit facultatea în 2000 ca șef de promoție la specializarea Electronică Aplicată.

1995-2000
Martie - Mai 2000

Proiectul de diplomă

Ce noroc că știam destul de bine limba franceză! Așa am reușit să obțin un stagiu pentru realizarea proiectului de diplomă la Universite de Rennes 1, sub îndrumarea Profesorului Gilles LeCertain, în co-tutelă cu Profesorul Dan Stoiciu din Timișoara. 

A fost o experiență minunată, mai ales că mă ocupam de ce-mi plăcea mai mult, electronica medicală. Ca și proiect de diplomă am ales să construiesc un generator de semnale EKG în limbajul Visual C++.

Close Menu